sâmbătă, 26 noiembrie 2016

miercuri, 23 noiembrie 2016

Ioan Es. Pop - Arta Fricii

                             Cronică nouă! De citit în  Revista Luceafărul de Dimineață  sau mai jos:


Celălalt strigăt

        Andrea Hedeş
Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, în Vărai, Maramureș. Printre cărțile publicate, se numără: Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească (CR), 1994, Porcec, CR, 1996, Pantelimon 113 bis, CR, 1999, Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45, 2003, Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate, 2004, No Exit, Ed. Corint, 2006, Unelte de dormit, CR, 2011, 1983. Marș/2013. Xanax, Ed. Charmides. Numeroase volume i-au fost publicate în străinătate. A fost laureatul primei ediții (2009) a Premiilor Niram Art de la Madrid. Radiodifuziunea Suedeză l-a desemnat Poetul Lunii August 2010. În cadrul primei ediții A Bookfest Chișinău (2016) a fost distins de către ICR cu premiul pentru poezie „Mihai Eminescu” pentru volumul Opera Poetică, Ed. Paralela 45, 2016.
Volumul Arta fricii, cu 15 desene de Aurel Vlad, apărut la Ed. Charmides, Bistrița, este cel mai recent al poetului Ioan Es. Pop. Cartea, un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, intră în categoria cărților-obiect, fiind de o eleganță deosebită, fără a epata.
În această eleganță sobră își prezintă poetul măiestria în arta fricii, o artă îndelung practicată, exersată cu perseverență  încă de la începuturi, în fiecare poem. Cu sfială aproape, Ioan Es. Pop etalează rodulunor îndelungi căutări interioare care par să parafrazeze un vechi enunț:”Frica este singura carte pe care merită să o citești.” Iar la îmblânzirea ei,a fricii, nu ajută nici grădinile cu plante medicinale, nici tratatele de psihanaliză ci doar, în parte, poezia. Ioan Es.Pop este în acest volum, asemenea artiștilor renascentiști care abandonează tiparele hieraticei arte bizantine în favoarea oamenilor lcătuiți din carne și oase. Și frică. Ioan Es. Pop închide acest cerc, prin pasul înainte pe care îl face în poezia sa și în poezie, în ascendența liricii existând deja, arsă, etapa bubelor, mucegaiurilor și noroiului, cu evantaiul de nuanțe până la postmodernitate și mai departe,  astfel că, paradoxal, prin revoltă, prin coborâre în infern, prin frondă, poetul se clasicizează. Arta fricii este un tratat de anatomie. Dar nu unul care explică amănunțit această mașinărie care este omul ci unul care prezintă planșe în care sunt figurate cele mai profunde și incandescente trăiri ( nu ale extazului ci ale agoniei), Ioan Es. Pop realizează în detaliu iconografia anatomică și anatomia topografică a fricii, deoarece frica este acest nou organ pe care poetul îl descoperă în lungile, singuraticele, minuțioasele disecții pe care le operează pe sine, notând mai apoi cu rigoare, într-un jurnal-șantier explicații amănunțite, tatuând, impregnând cu ele corpul poeziei ce se naște, arta fricii.
”Mergeam pe stradă cu doi prieteni. Soarele apunea și am simțit o urmă de melancolie. Dintr-o dată cerul s-a făcut roșu sângeriu. Când mă uitam mai atent la norii în flăcări am auzit un țipăt puternic, nesfârșit, trecând prin natură.” Astfel explică Edvard Munch geneza Strigătului. O figură devenită emblematică, statică, încremenită, asemenea nevestei lui Lot, în valurile și vălurile strigătului lumii, al naturii. În cartea lui Ioan Es. Pop strigătul este al Poetului. Strigătul său subjugă lumea, ordinea firii, reverberează de la cele mai de jos până la cele de sus, undele sale sonore călătoresc și nu se sparg, poezia devine capcană pentru strigăt dar și unic tărâm în care acesta poate viețuii fără a răni, fără a spulbera prin luciditate, prin durere neanesteziată. Strigătul lui Ioan Es. Pop se modulează între strigătul ”Ecce hommo!” și strigătul din ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” - sfâșierea celui ce nu ar vrea să se nască, dar, plângând, știe că totuși o va face pentru a deveni nimic altceva decât...om.
 ”lucrez la celălalt strigăt și mâna mea încă șovăie,/ pentru că trebuie să descleșteze o gură cu fălci de criptă,/ să apuce limba și s-o înfășoare în jurul încheieturii/ ca pe o lipitoare imensă, iar apoi, cu un icnet scurt și total,/ să o smulgă șisă o arunce,/ sperând ca până dimineața placenta ei vânătă/ să fie mâncată de câini.” (lucrez la celălalt strigăt și mâna mea încă șovăie)
 Dacă Ieudul fără ieșire (1994) este întâiul strigăt, Arta fricii (2016) este celălalt strigăt, de-a lungul peregrinării prin Valea Plângerii doar pentru a recunoaște, dimpreună cu Goehte și Noica faptul că ”singurul sens al vieții este viața”. Chiar dacă, (sau mai ales), viața nu apare decât ca un non-sens. Căci Arta fricii este și povestea vieții, a viețuirii, a lumii, fondul în tușe saturate pe care se desfășoară baletul negru al angoasei ajunse la paroxism. Poetul devenit un strigăt vertical într-o lume întoarsă pe dos, este stigmatizat prin această verticalitate, prin această luciditate a sa, devenite fără sens într-un cadru guvernat după alte reguli. Poezia devine anomalie, damnare și amânare a deznodământului. Ea este otrava gustată picătură cu picătură în așteptarea răsplătirii lui Asclepios. De aceea această viziune asupra poeziei se aseamănă cu profunda metaforă japoneză cuprinsă în străvechea artă Kintsugi, arta reparării vaselor sparte din porțelan cu lipitură de aur. Otravă și panaceu, poezia ajunge prin prelucrare alchimică să fie șuvoiul de aur care permite întruparea în vers a razei de speranță ce are puterea de a aprinde focul luminii deopotrivă în abis sau empireu.
”când ați dat mâna cu el, nu ați simțit/ că avea mâna mai rece decât a noastră a tuturor?/ de unde venea? de unde putea să aibă/ acea mână mai rece decât a oricărui muritor?/ din iad, am zis toți, din iad, dar el a zis/ nu din iad, nu din iad, ci mai de jos./ atunci iartă-ne, iartă-ne, iartă-ne/ pe noi toți. (când ați dat mâna cu el)”

Gaudeamus într-o zi

                                            Gaudeamus într-o zi. Fotoreportaj. 19. 11. 2016

                                                  Alături de Nicoleta Milea și Niculina Oprea

                                                                        Lansare de carte

                                                                   Lansare de carte

                                                                      Lansare de carte

                                                                  Alături de Ioan Es. Pop

                                             Cu Nicoleta Milea, Niculina Oprea, Horia Gârbea

Idem

November morning

duminică, 30 octombrie 2016

Noapte în Nord

                              Un grupaj de poeme inedite, din volumul meu în pregătire, volum care se va numi, probabil, Noapte în Nord, a apărut în Numărul 9/ 2016 al  Revistei Luceafărul de Dimineață
                              Două dintre poeme pot fi citite și mai jos:

Noapte în Nord
           
                  Andrea Hedeș

Motto: ”- Mami, lumânarea e curajoasă.
            - De ce?
            - Pentru că arde și nu se teme de vânt.”
                             (Dialog cu Andrei, fiul meu)

7.

Ce vei scrie acum
despre îngeri și sfinți
aici
în locul tău de rugăciune
între pereții înalți
ai acestui locaș
peste care se surpă
melancolia
aici
sub soarele gri
din a cărui lumină
se ridică
praguri de piatră
de după zidite ferestre
poeții încă vii
își pun în versuri
delicate simțiri.

10.

Cetatea e aici
plângeri sunt zidurile sale
spaima străjerii săi
disperarea obloanele sale
aducerea aminte
e râul ce o-nconjoară
și-i umple fântânile
din piețele pietruite
cu remușcări
fiecare zi
o sărbătoare
aceeași
a tăcerii
fără speranță.





miercuri, 26 octombrie 2016

Simona-Grazia Dima - Călătoria în petalele trandafirului

                             Cronică nouă! De citit în  Revista Luceafărul de Dimineață  sau mai jos:

                                                                    Floarea și Tigrul

                       A deschide o antologie de autor  înseamnă a păși, ca odinioară, în  „camera dinainte” a casei întemeiate după ritmuri și reguli rămase acum, în muzee sau amintiri, a intra într- un spațiu festiv prin excelență, consacrat sărbătorii, bucuriei și împlinirii dar și ospitalității, un spațiu în care se arată lumii truda și migala de peste ani acum, la loc de cinste, etalate pe foile curate ale cărții. Simona-Grazia Dima excelează prin atenția și prețuirea cu care își lucrează volumele. O împletire de grijă maternă, rigoare de funcționar chezaro crăiesc și dăruire de călugăr benedictin, însoțită, vorba poetei, de „cuvioasă eficiență” și de conștiința unui scriptor care veghează la oglindirea perfectei armonii în munca sa migăloasă, știind, nu-i așa, că imperfecțiunea se ascunde în detalii. Cu atât mai mult va cultiva Simona-Grazia Dima această delicată dar severă atenție în cazul unei antologii, căutând cariul din „trunchiul cuvântului” înainte de aducerea pe lume a cărții, această efemeră formă de eternitate, iar ”Călătoria în petalele trandafirului” confirmă acest lucru.
                       „Călătoria în petalele trandafirului”  este antologia de autor a Simonei-Grazia Dima apărută la Editura Tipo Moldova din Iași în „Colecția Opera Omnia. Poezie contemporană”
                          Cuprinzând selecţiuni din cele 11 volume de poezie publicate până în prezent de autoare, cartea beneficiază, în introducere, de o notă biobibliografică, de un text semnat de Ştefan Ion Ghilimescu, precum şi de un eseu al autoarei, iar în final de un aparat critic, în care se regăsesc nume ca Marcel-Corniş-Pop, Mircea Mihăieş, Ştefan Borbély, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Adrian Popescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Radu Voinescu, Horia Gârbea.

.                       Volumul este deschis de către poetă prin „Cuvânt înainte: o confesiune”. ”Această introducere are doar rolul de a creiona dispoziția în care am început să scriu”. „Din acel moment am avut senzația aflării filonului meu poetic, a unei inspirații poetice durabile (...)” mărturisește poeta în acest cuvânt înainte revelator.
                        Opera poetică a Simonei-Grazia Dima este, în peisajul poetic asemnea unui copac din câmpie, ca să folosim un titlu binecunoscut. Are acea singularitate, acel curaj de a fi diferit, de a face notă, nu discordantă ci particualră, fără a căuta această singularizare ci urmând cu fidelitate îndemnul nosce te ipsum și crezând cu tărie că aceasta este singura cale pentru aflarea, cultivarea și exprimarea propriei voci în poezie.
                        Iar această voce ne poartă acum, odată cu această antologie, într-o rafinată călătorie în petalele trandafirului, al cărui nume, poeta nu ni-l dezvăluie, pentru a nu strivi corola. Este interesantă și deschide multiple posibilități de intrepretare, această privire retrospectivă asupra propriei opere poetice, asupra sinelui poetic, sub îndrumarea grea de simboluri a titlului. Sub îndrumarea poeziei, călătoria nu mai este una spinoasă ci o lunecare lină printre poemele parfumate de înțelesuri ale volumului. „Ce dar! Un trandafir/ îi fremăta în brațe./ Când inima-i bătu,/ pulsul îmi răsturnă aproape marea. Un cal alb, înspumat,/ cu ochi de safir ațintiți spre mine/ iute mă luă în spate și-mi arătă/ seminții/ freamătul pliat în pământuri,/ de la facerea lumii. /(...)/ Frunză pe apa emoției, priveam/ continente de neamuri, ce parcă/ mi se dăruiau, cu hieroglifa lor cu tot./ (...)/ Brusc, m-am simțit lângă inimă iar,/ o auzeam cum bate, și-atunci am știut:/ călătoria mea fusese doar pauza/ dintre două bătăi, un simplu suflu/ din marele dar. Nu se sfârșise. În brațele ei,/ trandairul înflorea senin, râdea,/ se deschidea mai departe din mare.”
                       Simona-Grazia Dima construiește o mitologie proprie, iar aceasta nu se limitează doar la cea manifest asumată și despre care poeta vorbește în confesiunea care deschide volumul „( ...) am plăsmuit mitologia ființelor mici, pe care simt nevoia să le definesc în continuare, spre a le feri de vulgarizarea căreia îi pot cădea (i-au și căzut uneori) pradă. Căci ființele mici (...) figurează stratul etern creator, temelia inerentă manifestării, existenței generice, (...)”. Întâlnim în „Călătoria în petalele trandafirului” mitologia ființelor mici, dar și o mitologie a deșertului, o mitologie a lumii și a arborelui lumii, a timpului, a istoriei,  mitologie cu Abstrus și Etrusc sau noaptea romană, Muntele, Pasărea sau Eroul dar, mai presus de toate, întâlnim o mitologie solară, delicat transfigurate de mistică, o luxuriantă tapiserie trudită cu migală, în fir de aur și purpură, de o frumusețe luminoasă, clară, dar neepatantă, sub care abia bănuim firele, asemenea unui sistem radicular vast, de profunzimi nebănuite, alcătuind, în dansul său, o altă poveste de lumini și umbre.
                         Aidoma adevăraților creatori, poeta vede enorm și simte monstruos. Fie că privirea fuge pe firul timpului, al istoriei, al mitului, fie că alunecă în cotidianul, de multe ori dezarmant,aceasta nu ocolește  asperitățile și stridențele, ele nu sunt trecute cu vederea, nu sunt cosmetizate. Cu toate acestea, ele nu ating încrederea, optimismul, speranța ce emană din poezie. Lirica Simonei-Grazia Dima este topită în chihlimbar. O întreagă mitologie solară se deschide în poemele sale. Călătoria omului, a umanității, pare să ne spună poeta, începe în abisurile înghețate ale oceanului spre a nu conteni urcușul până în vărful cel mai înalt, cel mai aproape de soare, spre a se scălda în lumina lui. Călătoria în petalele trandafirului este această călătorie lăuntrică, transfigurată în poezie, acest cântec al speranței triumfătoare, al credinței de neclintitit că totul este așa cum trebuie să fie și că, la capătul călătoriei, cu adevărat, totul va fi bine. Poate de aceea totul este aureolat în poezia sa. Lucrurile, mărunte sau magnifice, adăpostite în „golful de lumină” al poeziei,  au propria lumină interioară iar pe de-asupra se îmbracă în scânteieri aurii. Ca pentru un banchet divin, poemele și lumile ce trăiesc în ele sunt blânde alcătuiri de faguri, bijuterii delicate din sclipiri de miere.  Împletirea aceasta între dantela de aur și realitatea feroce dau echilibru și viață volumului, învățându-ne că „floarea și tigrul sunt totuna”.                                                        
                           
                            

                          Image result for calatoria in petalele trandafirului