sâmbătă, 5 mai 2012

Cai de Mai

                            Herghelia din Beclean. Semigrei și...chiar dacă e impropriu (și totuși propriu, până la urmă :)))   ), lipițani negrii.



             

joi, 3 mai 2012

Mater misericordiae - Dan Damaschin

                                              


                    Noi, cei ce l-am mâniat pe Dumnezeu într-atât că nu întrezărim nici măcar în somn o punte de împăcare, numelui Tău ne încredințăm, ca singur liman de liniște celor înviforați. Maică a îndurărilor, îndurare!
                    
                   Cu buzele întinate, cum să aducem laudă miresmei viilor înflorite odinioară în Engadi, ce nu piere? Maică a cuvântului întrupat, ajută rostului nostru să se întrupeze odată. Mater misericordiae, miserere!

                      Reînvățăm firescul rostirii spre a Te chema, șoapta numelui ce s-a scămoșat ca o părere. Fă-ne asemeni pescarilor neștiutori de carte, cărora li s-au descoperit adevărurile ce nu apun nicicând. Mater misericordiae, miserere!

                      Ajută-ne să punem capăt rătăcirilor noastre, căci ni s-au înmulțit pietrele de poticnire în cale. Cu inimă zăbavnică în aducere aminte, ne întoarcem la milostivirile, îndurările Tale.

                       Îmblânzește fulgerul sferic ce își are cuibul în pupilele din care purcede vederea mai presus de vedere. Rai de taină și rai cuvântător, de care locuitorii abisului și demonii se rușinează. Mater misericordiae, miserere!

                      În chip de Apărătoare, te înfățișezi la judecata din zori. Când un lan de maci înrourat e gata să ponunțe fără întârziere, verdictul. S-ar surpa talerul vinovăției noastre, de nu ar covârși polenul milei tale. Mater misericordiae, miserere!

                            din volumul ÎNDURĂRILE - DAN DAMASCHIN, Editura Dacia Internațional, Colecția Poeții Echinoxului, 2002

miercuri, 2 mai 2012

marți, 1 mai 2012

Radu Țuculescu - Femeile insomniacului


                      Cronica pe luna aprilie din Mesagerul literar și artistic, se poate citi aici http://www.mesagerul.ro/ipaper/2012/04/28/mesagerul-literar-si-artistic-aprilie2012
                       sau mai jos. Coperta nu am reușit să o fac decât așa, uriașă...ceea ce tot este o realizare pt mine :)         

                                                                 A fost odată...




                              Profesorul de muzică din gimnaziu ne spunea că ori de câte ori ascultă Bolero-ul lui Ravel are în minte legănarea monotonă, prin deșertul fără de sfârșit, a unei caravane. ”BOLEROUL – este conceput pe un ritm ostinat care persistă pană la sfârșitul lucrării .Ravel expune la flaut o amplă melodie alcătuită din 2 perioade muzicale după care reluând mereu aceeași linie melodică ii suprapune succesiv câte un instrument la cvartă și octavă. Rezultatul este persistența accentelor melodiei care, la fiecare reluare modificându-se efectul timbrar, crește ca intensitate.”(Wikipedia). O insinuare de lentoare și catifele, de opium și mirodenii, zaharicale dar și rotunjimi orientale: perfumus ce îmbie gândul până în seraiul din Alf layla wa layla: ”Nici o mirare nu-i că, dintre forme/ Cele ce ne vrăjesc în primul rând/ Oricât de grele-ar fi, de-ar fi enorme/ Cele rotunde, doar acelea sînt!/ Căci de privești, sus, veșnicele sfere/ Ce se-nvârtesc în slăvi, tremurătoare,/ Și tot ce e rotund: numai mistere/ Și freamăt sînt, și farmec, și mișcare...” iar acesta este mesajul sibilinic pe care Radu Țuculescu îl ”uită” la intrarea în roman, ori poate să fie una din ”Femeile insomniacului” cea care l-a scăpat în prag, cu frivolitate, ca pe o batistă ușoară, cu monogramă? Căci cel mai recent roman al lui Radu Țuculescu este plămădit să stea în lumea sferelor, a rotunjimii perfecte, pe care autorul o caută, cu religiozitate, desenând din nisipul fin al treceri nopților o mandala în culori saturate, privită direct în lumina crudă a soarelui, dar care se dovedesc delicate pasteluri atunci când e privită în lumina discretă, intimă, de veioză Tiffany, lumină în care amintirile, la fel ca lucrurile ”își caută, își definesc forma” (Ion Truică). Romanul se cabrează cu voluptate pe timbrul insistent al Bolero-ului, textul execută mișcări precise, de o sagacitate inspirată, dar cu grația unei Ida Rubinstein stăpânind perfect tehnica dansului pe pointe. Orchestrația în curgerea sa rafinată este ”întoarsă” de către firul narativ, asigurând portanța și înălțimea romanului. Asemenea Bolero-ului ravelian, romanul lui Radu Țuculescu este conceput pe un ritm ostinat, preluat din cutuma narativă a Nopților orientale și care, întocmai ca în lucrarea muzicală ori literară citate, reflectă natura mecanică a acestuia. Și așa cum Ravel ”expune la flaut o amplă melodie alcătuită din 2 perioade muzicale”, Radu Țuculescu dezvoltă tema singurătății, la fel, alcătuită din cele două perioade muzicale, singurătatea...de unul singur și singurătatea în (cel puțin) doi, prin tema călătoriei, a călătoriei prin viață, o călătorie aidoma celei a unei caravane prin arzătorul deșert, linie melodică reluată, ”la fiecare reluare modificându-se efectul timbrar”, astfel încât firul epic crește ca intensitate. Suita de povești a romanului, povești consangvine, similare tehnic, deși pornesc de la matricea celor ”O mie și una de nopți” beneficiază de spiritul ludic al autorului care desfoliază această ”matrice uter” cu un termen al Ruxandrei Cesereanu, pentru a o reconstrui, reconverti într-o partitură care debutează cu o explozie de ironie, amară, dură, care fardează, în fapt, incursiunea în fantastic:”Când se născu Septimius Ilarie, ursitoarele erau adunate în jurul unei mese rotunde, rudimentare și grosolane, din lemn nelustruit, mușcat vârtos de cari.Jucau cărți, fumau țigări ieftine fără filtru și dădeau pe gât, cu gesturi aproape ritualice, păhărele cu rachiu alb”. De altfel, ca pentru a marca o dată în plus tema circulară, povestea, căci în Femeile insomniacului Radu Țuculescu își asumă rolul de povestaș, perfect integrat într-o întreagă ”dramaturgie a umbrei” (Ion Truică) ce servește compoziției ca element generator, în povestea de început, cea care absoarbe cititorul în atmosfera, ambianța, în suita acestor povești a căror miză este, în fapt, ”jocul cu eternitatea”(Ioan Cărmăzan) precum și în cea care închide cercul, e vorba de o plonjare în fantastic, autorul desenând astfel magicul Ouroboros: o partitură în care sângerosul Șahriar este înlocuit de un ”galanteadores”, un Don Juan, arhetip al seducătorului, locul frumoasei Șeherezada este luat de Solitudinea mereu feciorelnică ale cărei ”narațiuni ritualice nocturne” (Ruxandra Cesereanu) sunt tot atâtea povești irizate de un fin erotism, povești despre singurătatea în doi, în care atmosfera urbană este populată cu ființe cvasinepământene, cu abilități magice: Septimius Ilarie și Augusta, divina profesoară de latină, cea care ”fuma țigări lungi cu filtru dublu, subțiri și albe, ca niște delicate degete de harpistă” . Toate acestea sunt mixate cu tușe decise de realism, cu ”repere” de istorie și geografie contemporană care au rolul unor iepuri falși, cu voluptatea jocului, a trucurilor narative, a mizei, dar și cu o nesfârșită, deși bine disimulată, tandrețe, căci în cele din urmă, romanul ”Femeile insomniacului” este o rotundă mângâiere vindecătoare, specifică terapiei caresse-”atingere tandră”. Cu un zâmbet hâtru, în falsul final al poveștilor fără de sfârșit, Radu Țuculescu pune în mâna cititorului un fir, firul roșu, magic, al unei...Ilene Cosânzene? Circe? Ori poate Hestia rătăcită ea însăși într-un labirint-repertoar, un fir roșu căruia abia acum, în ultimele rânduri ale volumului, îi este îngăduit a fi văzut și, trebuie precizat, în același spirit ludic poveștile sale au nevoie de un ascultător cu abilități magice, ca cele ale eroilor dintre coperți, pentru dezambiguizare, deoarece inima romanului este un fruct cu coajă lignificată. Până la urmă, acela poate fi cititorul care, sedus de firul poveștilor, va coborî de-a lungul acestuia, până la izvorul din care ”au fost scoase poveștile numite O mie și una de nopți, cu toate întâmplările de pomenire și cu toate pildele câte se cuprind în ele” (O mie și una de nopți, vol 1).

                                Romanul ”Femeile insomniacului”, Radu Țuculescu, Editura Cartea Românească, 2012, Premiul Revistei Mișcarea Literară pentru Proză pe anul 2012.



Andrea Hedeș

8 aprilie 2012

























HORIA GÂRBEA LA CLUJ. 2

Revin cu imagini de la lansarea de la Book Corner Librarium, Cluj, a volumului de versuri TRECUTUL E O SĂRBĂTOARE - Editura Tracus Arte, a domnului Horia Gârbea. În ceea ce se cheamă un spațiu cosy, spațiu în care Valentin Derevlean a fost o gazdă atentă și discretă, deci o gazdă ideală, moderată de Ioan Cristescu, directorul Tracus Arte și editorul volumului, întâlnirea cu poezia a fost o sărbătoare. M-am bucurat să-i revăd pe Ion Pop și Ion Mureșan, să o cunosc pe doamna Florica Bud  (are personalitatea unei zile de primăvară), pe domnul Horia Bădescu (distincție, distincție, distincție), doamna Ruxandra Cesereanu (delicată întrupare a L”heure bleue) și last but not least pe domnul Horia Gârbea. Nelăsând să se întrevadă vreo urmă de oboseală (în ziua anterioară lansării de la Cluj avusese loc lansarea cărții în Sala Oglinzilor), plin de o bucurie de viață, optimism și  energie rare, trăind fiecare clipă, recitând cu pasiune, a fost ceea ce se cheamă un one man show.Eu, ca novice, boboc, etc., am avut multe de învățat la acest eveniment. Se spune că e mai bine să nu mai cunoști omul după ce ai citit scriitorul. Întâlnirea de la Cluj a fost una din întâmplările care îți arată că oamenii pot depăși, în cel mai pozitiv mod, orice așteptări.




Aurel Rău, Horia Bădescu, Flavius Lucăcel, Horia Gârbea recitând din Trecutul e o sărbătoare
Leon Iosif Grapini, un iubitor de poezie, Ion Mureșan, Alexandru Vlad, Aurel Rău, Ion Pop, Ioan-Pavel Azap, Florica Bud, Andrea Hedeș, Flavius Lucăcel, Horia Bădescu, Ioan Cristescu, Mariana Vădan, Horia Gârbea
Mulțumiri pt fotografie domnului Horia Gârbea
Book Corner Librarium-Cluj Napoca