marți, 31 decembrie 2013

La tăierea timpului

                          
                                                                     alicew.typepad.com

                                 Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la anul care a trecut am în minte o corabie a nebunilor săltând pe apele deșănțate ale unor vremi decăzute. Mai ales de aceea, aici, pe blog, am căutat să arunc peste bord orice ar împiedica o plutire lină pe apele pașnice ale unei lumi frumoase, chiar dacă virtuală, nu ca o fugă de realitate ci ca o fugă spre normalitate sau măcar spre ideal. Le mulțumesc cititorilor mei pentru că și-au făcut timp, venind aici, pentru acest altceva. Anul care a trecut a fost unul bun în măsura în care fiecare putem spune că am fost (mai) buni, că am crescut, că am evoluat, nu în aspectele și ”mărcile” exterioare ale succesului, așa cum este el înțeles astăzi și altădată, ci în intimitatea forului interior, acolo unde încă mai pâlpâie lumina. Rămas bun, 2013!
                               La Mulți Ani, 2014!

duminică, 29 decembrie 2013

Ikebane hibernale. Smeritele



                                                                     Despre parfum
                         
Despre granițe

                                                                     Despre cădere

                                                                         Despre 2

                                                                       Despre tăcere


                                                                  Despre speranță

                                                                      Despre regine

                                       
                                     
                                                                    Despre grafii
                                         
Despre caligrafii




joi, 26 decembrie 2013

Veste bună, veste mare

                           Anul acesta a fost unul minunat atât din punct de vedere personal cât și profesional. Iar de sărbători  am primit un dar de preț, un dar de suflet:

                                                                Răsunetul



 Vineri a avut loc reuniunea comitetului director al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud care a luat în discuţie solicitarea d-nei Andrea Hedeş de a fi primită în asociaţia noastră. Domnia sa este domiciliată în Dej, dar a copilărit la Beclean, în casa bunicilor săi, este redactor şi cronicar literar al suplimentului nostru literar "Răsunetul cultural", precum şi un statornic colaborator al "Mişcării literare" şi al "Mesagerului literar şi artistic". De asemenea, este şi colaborator permanent al revistei "Luceafărul de dimineaţă", publicaţie care i-a acordat în acest an premiul pentru critică literară.
Pentru că îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de statutul nostru pentru primire, comitetul director a decis că Andrea Hedeş, începând din decembrie, este membru al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud.
Să o felicităm şi să-i urăm "Bun venit"!
Andrei Moldovan, presedinte SSBN

                       Îi mulțumesc domnului Andrei Moldovan pentru încredere, pentru prilejul de a crește și de a învăța dăruit odată cu începerea frumosului proiect ”Răsunetul Cultural”. Sunt deosebit de onorată. 
                        E un dar de suflet. Becleanul este locul copilăriei mele, locul vacanțelor, chipurile bunicii și străbunicii în casa bătrânească, librăria - raiul meu cu cărți, și peste toate plutind amintirea bunicului, cel care, deși trecut dincolo atunci când eu aveam doar 2 ani, nu ne-a părăsit niciodată, iar cartea lui de vizită, pe care bunica o păstra cu sfințenie și pe care scria ”jurnalist”, a fost peticul de hârtie care mi-a trasat destinul profesional...
                       Dar despre bunicul voi mai scrie, povestea sa este o poveste ce merită să fie împărtășită.
                        Mulțumiri!






miercuri, 25 decembrie 2013

De Crăciun

                               
                                      La Mulți Ani celor care își serbează de Crăciun ziua numelui!
                                                              Și soțului meu, Cristian!

                      

sursa imaginii http://www.pinterest.com/pin/227009637440881602/ precum și http://nasturelul-fermecat.blogspot.ro/

marți, 24 decembrie 2013

Sărbători

                              

              foto: http://www.ellaclaireinspired.com/2012/11/handmade-vintage-snowflake-ornament.html

                                                           Sărbători fericite și cărți frumoase!

luni, 23 decembrie 2013

Iată

                                    

                          "Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele Lui Emanuel" (Is. 7,14).
                                     

joi, 19 decembrie 2013

Dansul



                          Dansând
                                                          cu stăpânul iluziilor
                                                          și murmur în auz
                                                          singurătate
                                                          singurătate
                                                          sin-gu-ră-ta-te
                                                          și în inimă
                                                          suav prelung
                                                          plâns de vioară
                                                          cerul scânteietor
                                                          deșirându-se
                                                          infinitul
                                                          căzând în sine
                                                          picătură
                                                          cu picătură
                                                          nimicul.

                                                                 Andrea Hedeș

luni, 16 decembrie 2013

Lumi posibile

                           

                            Andrei - Mami, să știi: paradisul e mărunt, mărunt! Mai mărunt ca un ban mărunt!

vineri, 13 decembrie 2013

Ioan Pop-Curșeu - Magie și vrăjitorie în cultura română

                           Cronică nouă! De citit în  Revista Luceafărul de Dimineață 

                                                  sau mai jos:

                                                                  Rațiune și simțire

                    Magie și vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalității, volum apărut la Cartea Românească Polirom în acest an, este rodul unui proiect ambițios și temerar, urmărit cu dedicație și pasiune și coagulat cu ingeniozitate și cu acea rigoare care ”nu subminează – așa cum voia și Culianu - baza magică și aura fantasmatică ale unor idei”de către Ioan Pop-Curșeu, lector univ. Dr. La Facultatea de Taetru și Televiziune din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, având două titluri de doctor în științe (Universitatea din Geneva, 2007; Universitatea ”Babeș-Bolyai”, 2011), autor al unui volum de eseuri, al unui studiu monografic, a unor cronici și articole în reviste de cultură și a mai multor traduceri din limba franceză în limba română.
                      Volumul de față își datorează existența influenței a trei persoane speciale pentru autor. Înrâurirea pe care străbunica, Maria Cimoca (născută Borfotă), ”mare meșteră în descântece și povești cu vrăjitoare și căpcăuni”, a avut-o asupra primei copilării a cercetătorului s-a dovedit a fi esențială prin deschiderea unei porta magica spre o lume al cărei...farmec îl va urmări până la maturitate și a cărei fascinație îl va detremina să încerce a o cerceta prin metodele cu care ”se pot developa” structurile acestei lumi, cu un termen forjat de către Simona Nicoară. Volumul poartă, de asemenea, amprenta ghidajului prețuitului și regretatului profesor Ion Șeuleanu, deoarece,”Această carte are la bază o lucrare de doctorat realizată la Universitatea ”Babeș-Bolyai” sub coordonarea distinsului profesor. Și a fost posibil ca amplul studiu să  vadă lumina tiparului și pentru că, după cum mărturisește autorul ”interogațiile mele s-au intersectat permanent cu studiile soției mele, Ștefana Pop-Curșeu, asupra picturii post-bizantine românești în context european.”
                      Ioan Pop-Curșeu mai face o precizare esențială, cu rol de mărturisire de credință, de asumare și așezare într-o ilustră continuitate de gândire: ”Prezenta carte, rod al unui proiect intelectual inspirat de considerațiile făcute de Lucian Blaga în articolul „Artă și magie” (1926), din care mi-am ales un fragment ca motto și ca fir călăuzitor”: ”Etnografii, psihologii, filologii ar trebui să scrie o carte despre magismul poporului nostru. Un studiu amănunțit se impune. Câte obiceiuri, câte cuvinte, câte expresii, câte povești, câte jocuri mai păstrează încă, în ele, urme de concepții magice despre rosturile lumii și omului? (...) Problema își are ispitele ei. Poate se găsește vreun tânăr îndrăzneț să ia această luptă cu zmeii subterani.”
                                           O sămânță, a uimirii și mirării, sădită în copilărie de străbunica din Ocoliș, instigată la devenire de ispitirea Blagiană și de cuvintele lui Vasile Lovinscu din ”Scrisori crepusculare”: ”Când ezoterismul s-a evaporat în artă, a rămas numai reziduul unei geometrii-închisoare, a(le) cărei linii s-au transformat în gratii ca firele de păr ale Mamei Pădurii, în lanțuri, pe gâtul câinilor lui Făt Frumos.” Iată elemntele unui extrem de interesant melting pot care au condus la nașterea acestui studiu voluminos și ambițios, realizat nu doar cu simțire, ci și cu rațiune. Volumul, structurat în două părți: Vrăjitorie (și magie) în istoria românilor și Magie (și vrăjitorie) în arta românească, cu o privire specială asupra literaturii, propune o perspectivă interdisciplinară și apelul la izvoare diverse, urmând îndemnul lui J. Le Goff, ”Toute est source pour l”historien des mentalites”. Astfel, Ioan Pop-Curșeu apelează în demersul său, deloc facil, atât la izvoarele consacrate, deja exploatate și pe care le supune unei noi lecturi, unei noi interogări, dar și la sursele desconsiderate de istoriografia tradițională și privilegiate de cercetătorul istoriei în durata ei lungă, respectiv, a mentalității colective, în cazul de față, a magiei și vrăjitoriei în cultura română, aplecându-se așadar asupra folclorului, iconografiei, artei, literaturii, ”producțiile privilegiate ale imaginarului social”*, concentrându-se ”nu doar asupra fenomenelor obiective ci și asupra reprezentărilor despre aceste fenomene”**, asupra culturii orale, ”acea mare absentă a istoriei”, cum o numea Simona Nicoară.
                        Marele pariu al acestui demers, ca a tuturor celor de această factură, este, așa cum punctase F. Furet, ”elasticitatea extraordinară și aproape nelimitată a surselor”, și care, departe de a fi un impediment, este și trebuie să fie o calitate caracteristică.  Dar care, evident, nu face acest demers mai puțin dificil, dimpotrivă. ”Fiecare sursă documentară exprimă doar fragmente de mesaje ale imaginarului colectiv, de aceea, un mare deziderat îl constituie coroborarea tuturor mărturiilor, a surselor omogene dar și a celor neomogene.””Aflat în fața unui –nou peisaj al datelor- în care se împletesc cele istorice cu cele de natură psihologică, antropologică, etnologică, etc. – istoricul trebuie să-și găsească atât căile de acumulare cât și de organizare și interpretare a bogatului material informativ.(...) care să țină seama și de trăsăturile și mesajele unor discursuri subiective”***
                        De aici întreprinderea fascinantă a cercetătorului dar și călătoria inițiatică în care este absorbit cititorul de la picturile exterioare de la Voroneț, la arderile pe rug ale vrăjitoarelor transilvane, de la motivele astrologice din Istoria ieroglifică, la atitudinea învățaților Școlii Ardelene lansați în campanie împotriva superstițiilor, de la Noaptea Sfântului Andrii a lui Vasile Alecsandri la Vasile Lovinescu, ”mag  fascinant și inclasabil”... dar acestea sunt doar câteva borne ale ”acestui vast continent” (Andrei Oișteanu) pe care cititorul îl are de străbătut dimpreună cu autorul, mereu proaspăt și atent la farmecul (in)descifrabil al drumului: ”Iată-mă acum pregătit să-mi încep călătoria inițiatică, lupta șovăielnică sau îndrăzneață, fățișă sau deturnată ”cu zmeii subterani” despre care vorbea Lucian Blaga, fără să știu - și poate fără să-mi pese – dacă la final voi fi biruit sau biruitor. Arme teoretice și fire ale Ariadnei am, minte-mi mai trebuie!”

              


  • Mentalități colective. Imaginar social. O istorie în durata ei lungă, Prof. Univ. Dr. Simona Nicoară, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2009

miercuri, 11 decembrie 2013

Concert de Colinde

Vă invităm cu drag să luaţi parte la Concertul de Colinde susţinut de Corul Magnificat, care va avea loc duminică, 15 decembrie 2013, ora 19.15, la Catedrala Greco-Catolică Schimbarea la Faţă (Bd. Eroilor nr. 10) din Cluj-Napoca. Vor fi interpretate lucrări din creaţia compozitorilor: Gh. Cucu, D.G. Kiriac, T. Popovici, Fr. Gruber, T. Jarda, M. Cuteanu, ş.a.
Solişti:    Alice Bacalu și Alexandru Suciu Jr.
La pian: Cornelia Cuteanu
               Dirijor: Alexandru Suciu

luni, 9 decembrie 2013

Poveștile se citesc iarna

                          Parcă poveștile au mai mult farmec citite iarna...și cum ninge, ninge și nu se mai oprește...
                          O poveste scrisă mai demult, premiată tot mai demult (menționez acest lucru cu bucurie, nu cu lipsă de modestie) și scoasă acum la lumină:


                                foto credit:http://www.shelterness.com/diy-tabletop-water-garden/
                                                    

                                                        CÂNTECUL NEMAIAUZIT

               Broscuţa era singură pe lume. În lumea ei străvezie de ape verzi, cu nuferi şi libelule şi musculiţe sclipitoare, cu peşti de multe mii de feluri, era singură singurică. Când era mică, cineva o răpise din balta în care orăcăia împreună cu părinţii şi fraţii ei. O apucă de un picior şi se ridică în înaltul cerului, tot mai aproape de soare, iar balta rămăsese undeva departe, într-o altă lume, de unde mai sclipea abia abia, ca o mărgea. Poate e îngerul meu păzitor, gândi broscuţa, care mă duce acum în paradisul broaştelor, unde e plin de musculiţe şi chiar de licurici şi de viermişori şi toate broscuţele stau şi lenevesc la soare şi nu au nimic de ce să se teamă…Dar nu, nu era îngerul păzitor, ci era o barză care se grăbea spre cuibul în care o aşteptau trei pui flămânzi! Broscuţa îşi dădu seama de acest lucru abia cand auzi clămpănelile puternice ale puilor! Atunci se trezi din amorţire şi înspăimântată zvâcni din toate puterile ei de broscuţă şi cu un orăcăit sfâşietor reuşi să scape din ciocul tăios al berzei. Şi începu să cadă, mai jos, tot mai jos, mai repede, tot mai repede. Pleosc!!! Se scufundă într-o apă lină şi călduţă şi inima îi bătea cu putere. Când iată că lângă ea se deschide o gură mare plină de dinţi ameninţători! Cu ultimele puteri broscuţa făcu un salt puternic spre soarele ce îl ghicea undeva sus. Se înălţă din apă iar gura uriaşă plină de dinţi se închise în gol după ea. A scăpat! S-a ascuns pe mal între nişte stânjenei galbeni şi umbroşi. A stat acolo multe zile. Nici nu mai ştia câte. Când şi când mai prindea câte o musculiţă rătăcită pe acolo sau câte un fluture de noapte, cât să nu moară de foame. Inima îi era mică mică de spaima prin care trecuse şi nu mai îndrăznea să-şi scoată căpşorul dintre tufele de stânjenei care deveniseră lumea ei. Nici să cânte nu mai îndrăznea, ca nu cumva să o audă barza sau ştiuca cea bătrână şi să o înhaţe pe neaşteptate. Aşa îşi ducea viaţa biata broscuţă. Ca prin vis îşi mai amintea cum se zbenguia în baltă cu fraţii ei, printre libelule şi nuferi, cum mama îi învăţase despre vânătoarea de musculiţe şi tata cânta cu ei toate cântecele pe care trebuie să le ştie orice broscuţă bine crescută. Ce bine era atunci, gândi broscuţa, şi lacrimi mari de tristeţe începură să i se rostogolească pe obraji. Cât de singură sunt pe lume!
                  Trecură aşa zile şi nopţi nenumărate. Primavara devenise vară fierbinte iar nopţile erau tot mai frumoase. Într-o noapte însă, atâta frumuseţe se revărsă din cerul fierbinte stropit cu stele, atâta strălucire avea lacul ca de argint, atâta mireasmă nebună florile, încât inima delicată a broscuţei nu mai putu să cuprindă în ea întregul farmec al lumii şi începu să cânte cum ştia ea mai frumos, cu voce limpede şi puternică, un cântec nemaiauzit, cântecul vieţii ei: cântă despre balta copilăriei, despre zborul aproape de soare, despre cuibul berzei şi despre dinţii ascuţiţi ai bătrânei ştiuci, despre culoarea tufelor înrourate de stânjenei şi despre zilele şi nopţile de însingurare şi lacrimi, despre spaime dar şi despre minunea lumii acesteia. În avântul ei, broscuţa nici nu îşi dete seama cum ajunse pe o frunză cărnoasa de nufăr, în mijlocul lacului, scăldată în razele fermecate ale lunii.
               Când termină cântecul nemaiauzit, broscuţa se trezi ca dintr-un vis, şi se uită în jur ruşinată. Toate vieţuitoarele lacului se adunaseră în jurul ei şi o ascultaseră vrăjite. Chiar şi bătrâna ştiucă îşi şterse repede o lacrimă. Dar cele mai fermecate fură broscuţele, atrase ca de un magnet de acest cântec, din toata puzderia de lacuri din vecinătate. Ce minunăţie! orăcăiau ele. Ce cântec vrăjit! Ce frumuseţe de prinţ! spuneau ele. Da,broscuţa noastră între timp crescuse mare şi devenise un broscoi minunat, încât toate vieţuitoarele care acum îl vedeau se gândeau că nu putea fii decât, desigur, un prinţ al broaştelor. Aşa că broscoiul, bătrânul rege al broaştelor, se grăbi să îi ofere prinţului, mâna fiicei sale, căci altă partidă mai bună nu se putea găsi în toată ţara broaştelor. Şi pe lângă iubita sa fiică, broscoiul îi oferi şi regatul său, căci el era de acum bătrân şi cu greu le mai ducea pe toate.
               A urmat o nuntă ca în lumea minunată a broaştelor. Iar în împărăţia prinţului cântăreţ, nimeni nu a mai avut să se teamă de nimic, deoarece cântecul său nemaiauzit, aducea pace, alinare şi fericire nemaivăzute vreodată pe vreun lac de pe faţa pământului.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Gheorghe Iova - Geniul catren

                       Cronică nouă! De citit în Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj sau, mai jos:

În camera nunţii



Dacă vă imaginaţi poemele ca pe nişte bulbi de rotunjimi transparente prin care trece filamentul altor clipe, de mult trecute, de mult amintiri, iar memoria – curentul electric ce trece prin ele şi le (a)prinde, îl înfierbântă, până la incandescenţă, până la lumină, atunci puteţi înţelege ”Geniul catren” al lui Gheorghe Iova (Charmides, Bistriţa, 2012) ca o ”carte cameră” împodobită de sărbătoare cu feerie de lumini, cu jocuri incandescente care, din alergarea umbrelor, redesenează caldul întuneric al intimităţii, căci nu e vorba de orişice cameră, e vorba de chiar camera nunţii, e un loc de refugiu, din calea timpului nemilos, în perpetua sărbătoare, în nuntirea interioară, alchimică, în care ”rămâne/ cea mai mare înfiorare”...”cu faţa spre lumină”...
”- catrenul octosilabic, tăiat sau nu de heptasilabe, cu rime încrucişate; (...) – stanţa de patru versuri lungi şi egale sau aproape egale, cu rime încrucişate, (...); este portivită mai cu seamă elegiei moderne datorită caracterului său plăcut, grav şi melancolic.” Este citatul din Paul van Tieghem oferit, ca o cheie pe o pernă de catifea, cititorului, la intrarea în volum. Iar mai apoi, de-a lungul călătoriei printre luminile catrenului, clinchetele argintii ale altor chei menite să desfete cu noi sensuri picurate în poezie şi reîntoarse în poezia imaginii pentru a se prelinge pe retina cititorului, sau în inima, sau în auzul acestuia, revenind apoi în catren, şi în imagine, şi în inimă: circuitul emoţiei în lectură, sunt, aceste noi chei, florile de leac ale lui Marcel Lupşe, pereche firească catrenelor în camera de nuntă a volumului: ”Cuvântul, o nouă artă picturală- din personalitatea obiectului de scris.” Catrenele lui Gheorghe Iova sunt, ele însele, lumini de leac pentru suflet, pentru vindecarea amintirii, pentru alinarea dorului, ”incendiu şi sfâşiere”... şi îndemn şi îmbărbătare: ”Cititorule, să-mi intri-n poem/ ca mâna-n întuneric”.
”Dacă există mai multe feluri/ de a fi stea,/ lucrul acesta arată, cumva,/ cât e de greu să-ţi faci/ cer, din umbra ta?” Multele feluri de stele ale lui Gheorghe Iova şi cerul său sunt ridicate din umbra sa, care stă în umbra geometriei, reflexie firească pe care inspiraţia o întoarce aritmeticii catrenului: ”sunt o diagonală”, (Geniul) CATREN (cât alb aloci unui text) patrate dar şi ”ca un triunghi mare, cu un colţ rupt”, ”Sfera roşie şi (cubul) conul albastru/ (conul) cubul galben şi (cilindrul) piramida gri/ Albul şi negrul planetele/ palmele grele/ Între care se înoadă zi de zi.” O poezie ca o rugăciune a formelor geometrice. Geometria sacră ca scară spre Preaînalt. Numerele sunt entităţi vii care se însoţesc cu litera şi cuvântul născând poemul în care se scrie o ars poetica: ”Numărul creşte într-atât/ că părăseşte înţelegerea/ apoi pe alocuri apare/ ca ţărmul din mare.”, ”Nu zic cuvintelor, nu/ pentru a ucide ci/ pentru a le prinde, din zbor,/ aruncate spre inversul lor.” De altfel transcendentul e un fior ce elctrizează constant catrenele lui Gheorghe Iova. Luminariile ”şi sfioase înălţimile”, ”cea mai adâncă oglindă” în ”aerul suflet” sunt toate prilejuri de meditaţie, de migrare prin intermediul vehiculului întrebării, al mirării, al uimirii spre un Dincolo unde sălăşluieşte Geniul.
Despre exist-existenţă-existenţe-existenţele omului înspăimântat vorbesc incandescent aceste catrene: despre interogări în faţa oglinzilor, autoportretele: ”În cuvântul mare, am intrat, pe fereastră,/ însă altfel îmi scriu poemele./ Străluceşte, la urechea nopţii,/ un cuvânt, în care locuiesc.” Despre vecinătatea morţii: ”Se înşeală cine spune că moartea-i urâtă./ E o răcoare de grădină/ şi un grădinar./ În urma ta, rămâne vremea om./ Nimic nu seamănă cu tine ca vremea. Atât de mult încât exişti doar tu.” Despre abundenţa blândă a unui haiku în notă proprie: „o aripă care şi-a regăsit îngerul/ în timp ce rădăcinile iernii caută.”
Universul catrenelor lui Gheorghe Iova e unul în care ”lumea” este ”pură presărare” şi este o lume arboricolă, a copacilor, a plopilor,a crengii înfrunzite dar şi una a vegetalelor smerite: iarba, câmpia, foşnetul, boabele, paiele, împletită cu fir de ape: ”o apă/ ca un ceai prin care umblă umbre”, ”apa seacă, goală, singură”, valul, fântâna. E o împletire de lumi aici: foşnetul verde, cântecul albastru, miresmele pământului reavăn sunt scena pe care se desfăşoară tumultul incandescent, sunt suportul şi poarta spre o altă lume, a ideilor pure, născând o tensiune fertilă şi perpetuă şi veche...de când lumea, aceea dintre aici şi dincolo, dintre lumină şi întuneric, dintre teluric şi solar, dintre foc şi eter, dintre noapte şi zi, azi şi ieri, viaţă şi moarte, yin şi yang, frumoasa, eterna poveste...
”Se-adună cuvintele cu pui de vânt în lăstari-/ boschete de aripi./ Se scaldă: Fiinţa în Plaur./ O mână iau, de boabe, şi o arunc, pe/ faţa celui ce se adânceşte. Iată.” Poetul a semănat. Pentru cititor e vremea culesului.


joi, 5 decembrie 2013

De Sfântul Nicolae

                          În acest ajun, cu ninsoare ușoară, să ne amintim de Sfânt și de legenda sa, printr-un articol al domnului Adrian Cocoșilă de pe www.creștinortodox.ro

”Mos Nicolae - adevaratul Mos Craciun

Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae.
Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii, este Sfantul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica si a pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos, erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate. A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.
Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ia zilele si apoi sa-si puna capat acestei vieti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor, Sfantul Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa acelei familii. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.
Daca nu primim daruri, afirmam ca Sfantul Nicolae nu exista sau ca nu a reusit sa treaca pe la noi. Trebuie sa invatam ca sunt si altfel de daruri care aduc o bucurie mai mare decat cadourile din incaltari. Daruieste si astazi Sfantul. Dar isi pune darurile numai acolo unde omul ii face loc: in incaltari sau in inima.”
Adrian Cocosila

                        Să avem o seară frumoasă și inima plină de daruri. La Mulți Ani tuturor celor ce poartă numele Sfântului!
                                           


duminică, 1 decembrie 2013

La Mulți Ani, România!

                 Și , Balada...carepentru mine, încarnează cel mai bine ideea de Românie.

                                                  Ciprian Porumbescu - Balada






sâmbătă, 30 noiembrie 2013

La Mulți Ani, Andrei Moldovan!

                      Domnului Andrei Moldovan, La Mulți Ani cu ocazia onomasticii, inspirație și putere de muncă, mulțumiri pentru încrederea, susținerea și pentru șansa, la fel ca în cazul arborilor, unui nou inel de creștere!        

                                      sursa foto: http://sscriitbn.blogspot.ro/p/andrei-moldovan.html

Invitație la Baia Mare



Marți, 3 decembrie 2013


ora 12.00, Sala de Conferințe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare 

Va avea loc lansarea documentarului biobibliografic aniversar „Nicolae Bud – 60”.



vineri, 29 noiembrie 2013

Sfântul Andrei

Fișier:Apostol-Andrey-Pervozvannyj.jpg

                               Andrei (d. 30 noiembrie 60PatrasGrecia) a fost un apostol, frate cu Simon Petru.
Conform Bibliei cei doi frați, Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari.
Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu.
Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus din Nazaret. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca cei mai apropiați ai săi (PetruIacob și Ioan).
                            Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Iisus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Iisus: „Iată mielul lui Dumnezeu !“ (Ioan 1,36) i-a urmat lui Iisus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Iisus și coborârea Duhului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alți Apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir. Nu exista mărturii certe ca ar fi fost răstignit pe o cruce în forma de X , se zice ca ar fi fost legat de un copac. După moartea sa, moaștele s-au păstrat la Patras.
                                Pe la anul 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așază în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras si le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.
                               Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor NapoliRavennaBresciaAmalfiMantuaBordeauxBruggePatras etc.
                             Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe aceste meleaguri. Conform Tradiției Bisericii sorții au căzut pentru Sfântul Apostol Andrei sa meargă în părțile Mării Negre și cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. După cucerirea romană din anul 46 d.Hr. aceasta este inclusă în Moesia Inferior. În lucrarea "Despre apostoli" a lui Hipolit Romanul se arată că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor, alăturarea celor două popoare arătând că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată. Deasemenea Sf. Ap. Pavel cu două secole înainte, în Epistola către Coloseni, spune că și sciții au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni, 3,11). Sf. Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.
                            Sfântul Andrei mai este cunoscut, îndeosebi în Transilvania, și cu numele de Sântandrei sau Sânedru.

Sărbători

  • în calendarul ortodox: 30 noiembrie și 20 iunie (aducerea moaștelor)
  • în calendarul romano-catolic: 30 noiembrie și 9 mai (această din urmă dată se sărbătorește doar în Scoția, ca amintire a datei primirii unor relicve ale sfântului Andrei)
  • în calendarul lutheran: 30 noiembrie
  • în calendarul anglican: 30 noiembrie


                          Tuturor celor ce poartă numele Sfântului Apostol, La Mulți Ani!

miercuri, 27 noiembrie 2013

Gaudeamus 2013 în fotografii

                                                                           Paul Daian

                                                 Florica Bud, Lucia Verona, Andrea Hedeș

                                      Lucia Verona, Florica Bud, Andrea Hedeș, Horia Gârbea

                                         Lansare Shakespeare Opere VI la ICR-Tracus Arte
                                                         Și Caietele Shakespeare Nr. 1
                              Ioana Diaconescu, George Volceanov, Horia Gârbea, Lucia Verona

                               Violeta Popa, Ioana Diaconescu, George Volceanov, Horia Gârbea

                                George Volceanov, Horia Gârbea, Lucia Verona, Ioan Cristescu

Iacob Florea, Florica Bud, Andrea Hedeș, Horia Gârbea

Andrea Hedeș, Leo Butnaru

Gaudeamus în imagini, la 22.11.2013. Voi reveni și cu ”impresiile de călătorie” în curând. Până atunci, despre Târg puteți citi pe blogul domnului Horia Gârbea.