sâmbătă, 6 aprilie 2013

Bonjour!

                         Ziua de azi mi-a prilejuit fericita reîntâlnire, după niște ani, cu scriitorul Alexandru Jurcan, cel căruia îi datorez prima cronică la volumul meu de debut precum și prima busolă pentru ceea ce pentru mine era terra incognita, lumea sub semnul condeiului, o lume pe care o cartografiez încă prin uimiri, greșeli (mai ales prin greșeli), prin revelații și poticniri, prin tot ceea ce ține de omenesc. Ca de fiecare dată, domnia sa mi-a dăruit cel mai recent volum, de această dată fiind vorba de Șobolani bine educați, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2012, povestiri foarte scurte.
                        Mulțumesc pentru tot.



                                                 
                                                                      Alexandru Jurcan

Sursa foto precum și o frumoasă prezentare a autorului AICI, pe blogul domnului Vasile Gogea, la rubrica Pavilionul de oaspeți.

duminică, 31 martie 2013