joi, 8 decembrie 2016

Ecouri critice

                       La ”Balada lui Podaru”. De citit în 

                                                                            Răsunetul


sâmbătă, 26 noiembrie 2016

miercuri, 23 noiembrie 2016

Ioan Es. Pop - Arta Fricii

                             Cronică nouă! De citit în  Revista Luceafărul de Dimineață  sau mai jos:


Celălalt strigăt

        Andrea Hedeş
Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, în Vărai, Maramureș. Printre cărțile publicate, se numără: Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească (CR), 1994, Porcec, CR, 1996, Pantelimon 113 bis, CR, 1999, Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45, 2003, Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate, 2004, No Exit, Ed. Corint, 2006, Unelte de dormit, CR, 2011, 1983. Marș/2013. Xanax, Ed. Charmides. Numeroase volume i-au fost publicate în străinătate. A fost laureatul primei ediții (2009) a Premiilor Niram Art de la Madrid. Radiodifuziunea Suedeză l-a desemnat Poetul Lunii August 2010. În cadrul primei ediții A Bookfest Chișinău (2016) a fost distins de către ICR cu premiul pentru poezie „Mihai Eminescu” pentru volumul Opera Poetică, Ed. Paralela 45, 2016.
Volumul Arta fricii, cu 15 desene de Aurel Vlad, apărut la Ed. Charmides, Bistrița, este cel mai recent al poetului Ioan Es. Pop. Cartea, un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, intră în categoria cărților-obiect, fiind de o eleganță deosebită, fără a epata.
În această eleganță sobră își prezintă poetul măiestria în arta fricii, o artă îndelung practicată, exersată cu perseverență  încă de la începuturi, în fiecare poem. Cu sfială aproape, Ioan Es. Pop etalează rodulunor îndelungi căutări interioare care par să parafrazeze un vechi enunț:”Frica este singura carte pe care merită să o citești.” Iar la îmblânzirea ei,a fricii, nu ajută nici grădinile cu plante medicinale, nici tratatele de psihanaliză ci doar, în parte, poezia. Ioan Es.Pop este în acest volum, asemenea artiștilor renascentiști care abandonează tiparele hieraticei arte bizantine în favoarea oamenilor lcătuiți din carne și oase. Și frică. Ioan Es. Pop închide acest cerc, prin pasul înainte pe care îl face în poezia sa și în poezie, în ascendența liricii existând deja, arsă, etapa bubelor, mucegaiurilor și noroiului, cu evantaiul de nuanțe până la postmodernitate și mai departe,  astfel că, paradoxal, prin revoltă, prin coborâre în infern, prin frondă, poetul se clasicizează. Arta fricii este un tratat de anatomie. Dar nu unul care explică amănunțit această mașinărie care este omul ci unul care prezintă planșe în care sunt figurate cele mai profunde și incandescente trăiri ( nu ale extazului ci ale agoniei), Ioan Es. Pop realizează în detaliu iconografia anatomică și anatomia topografică a fricii, deoarece frica este acest nou organ pe care poetul îl descoperă în lungile, singuraticele, minuțioasele disecții pe care le operează pe sine, notând mai apoi cu rigoare, într-un jurnal-șantier explicații amănunțite, tatuând, impregnând cu ele corpul poeziei ce se naște, arta fricii.
”Mergeam pe stradă cu doi prieteni. Soarele apunea și am simțit o urmă de melancolie. Dintr-o dată cerul s-a făcut roșu sângeriu. Când mă uitam mai atent la norii în flăcări am auzit un țipăt puternic, nesfârșit, trecând prin natură.” Astfel explică Edvard Munch geneza Strigătului. O figură devenită emblematică, statică, încremenită, asemenea nevestei lui Lot, în valurile și vălurile strigătului lumii, al naturii. În cartea lui Ioan Es. Pop strigătul este al Poetului. Strigătul său subjugă lumea, ordinea firii, reverberează de la cele mai de jos până la cele de sus, undele sale sonore călătoresc și nu se sparg, poezia devine capcană pentru strigăt dar și unic tărâm în care acesta poate viețuii fără a răni, fără a spulbera prin luciditate, prin durere neanesteziată. Strigătul lui Ioan Es. Pop se modulează între strigătul ”Ecce hommo!” și strigătul din ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” - sfâșierea celui ce nu ar vrea să se nască, dar, plângând, știe că totuși o va face pentru a deveni nimic altceva decât...om.
 ”lucrez la celălalt strigăt și mâna mea încă șovăie,/ pentru că trebuie să descleșteze o gură cu fălci de criptă,/ să apuce limba și s-o înfășoare în jurul încheieturii/ ca pe o lipitoare imensă, iar apoi, cu un icnet scurt și total,/ să o smulgă șisă o arunce,/ sperând ca până dimineața placenta ei vânătă/ să fie mâncată de câini.” (lucrez la celălalt strigăt și mâna mea încă șovăie)
 Dacă Ieudul fără ieșire (1994) este întâiul strigăt, Arta fricii (2016) este celălalt strigăt, de-a lungul peregrinării prin Valea Plângerii doar pentru a recunoaște, dimpreună cu Goehte și Noica faptul că ”singurul sens al vieții este viața”. Chiar dacă, (sau mai ales), viața nu apare decât ca un non-sens. Căci Arta fricii este și povestea vieții, a viețuirii, a lumii, fondul în tușe saturate pe care se desfășoară baletul negru al angoasei ajunse la paroxism. Poetul devenit un strigăt vertical într-o lume întoarsă pe dos, este stigmatizat prin această verticalitate, prin această luciditate a sa, devenite fără sens într-un cadru guvernat după alte reguli. Poezia devine anomalie, damnare și amânare a deznodământului. Ea este otrava gustată picătură cu picătură în așteptarea răsplătirii lui Asclepios. De aceea această viziune asupra poeziei se aseamănă cu profunda metaforă japoneză cuprinsă în străvechea artă Kintsugi, arta reparării vaselor sparte din porțelan cu lipitură de aur. Otravă și panaceu, poezia ajunge prin prelucrare alchimică să fie șuvoiul de aur care permite întruparea în vers a razei de speranță ce are puterea de a aprinde focul luminii deopotrivă în abis sau empireu.
”când ați dat mâna cu el, nu ați simțit/ că avea mâna mai rece decât a noastră a tuturor?/ de unde venea? de unde putea să aibă/ acea mână mai rece decât a oricărui muritor?/ din iad, am zis toți, din iad, dar el a zis/ nu din iad, nu din iad, ci mai de jos./ atunci iartă-ne, iartă-ne, iartă-ne/ pe noi toți. (când ați dat mâna cu el)”

Gaudeamus într-o zi

                                            Gaudeamus într-o zi. Fotoreportaj. 19. 11. 2016

                                                  Alături de Nicoleta Milea și Niculina Oprea

                                                                        Lansare de carte

                                                                   Lansare de carte

                                                                      Lansare de carte

                                                                  Alături de Ioan Es. Pop

                                             Cu Nicoleta Milea, Niculina Oprea, Horia Gârbea

Idem

November morning

duminică, 30 octombrie 2016

Noapte în Nord

                              Un grupaj de poeme inedite, din volumul meu în pregătire, volum care se va numi, probabil, Noapte în Nord, a apărut în Numărul 9/ 2016 al  Revistei Luceafărul de Dimineață
                              Două dintre poeme pot fi citite și mai jos:

Noapte în Nord
           
                  Andrea Hedeș

Motto: ”- Mami, lumânarea e curajoasă.
            - De ce?
            - Pentru că arde și nu se teme de vânt.”
                             (Dialog cu Andrei, fiul meu)

7.

Ce vei scrie acum
despre îngeri și sfinți
aici
în locul tău de rugăciune
între pereții înalți
ai acestui locaș
peste care se surpă
melancolia
aici
sub soarele gri
din a cărui lumină
se ridică
praguri de piatră
de după zidite ferestre
poeții încă vii
își pun în versuri
delicate simțiri.

10.

Cetatea e aici
plângeri sunt zidurile sale
spaima străjerii săi
disperarea obloanele sale
aducerea aminte
e râul ce o-nconjoară
și-i umple fântânile
din piețele pietruite
cu remușcări
fiecare zi
o sărbătoare
aceeași
a tăcerii
fără speranță.





miercuri, 26 octombrie 2016

Simona-Grazia Dima - Călătoria în petalele trandafirului

                             Cronică nouă! De citit în  Revista Luceafărul de Dimineață  sau mai jos:

                                                                    Floarea și Tigrul

                       A deschide o antologie de autor  înseamnă a păși, ca odinioară, în  „camera dinainte” a casei întemeiate după ritmuri și reguli rămase acum, în muzee sau amintiri, a intra într- un spațiu festiv prin excelență, consacrat sărbătorii, bucuriei și împlinirii dar și ospitalității, un spațiu în care se arată lumii truda și migala de peste ani acum, la loc de cinste, etalate pe foile curate ale cărții. Simona-Grazia Dima excelează prin atenția și prețuirea cu care își lucrează volumele. O împletire de grijă maternă, rigoare de funcționar chezaro crăiesc și dăruire de călugăr benedictin, însoțită, vorba poetei, de „cuvioasă eficiență” și de conștiința unui scriptor care veghează la oglindirea perfectei armonii în munca sa migăloasă, știind, nu-i așa, că imperfecțiunea se ascunde în detalii. Cu atât mai mult va cultiva Simona-Grazia Dima această delicată dar severă atenție în cazul unei antologii, căutând cariul din „trunchiul cuvântului” înainte de aducerea pe lume a cărții, această efemeră formă de eternitate, iar ”Călătoria în petalele trandafirului” confirmă acest lucru.
                       „Călătoria în petalele trandafirului”  este antologia de autor a Simonei-Grazia Dima apărută la Editura Tipo Moldova din Iași în „Colecția Opera Omnia. Poezie contemporană”
                          Cuprinzând selecţiuni din cele 11 volume de poezie publicate până în prezent de autoare, cartea beneficiază, în introducere, de o notă biobibliografică, de un text semnat de Ştefan Ion Ghilimescu, precum şi de un eseu al autoarei, iar în final de un aparat critic, în care se regăsesc nume ca Marcel-Corniş-Pop, Mircea Mihăieş, Ştefan Borbély, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Adrian Popescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Radu Voinescu, Horia Gârbea.

.                       Volumul este deschis de către poetă prin „Cuvânt înainte: o confesiune”. ”Această introducere are doar rolul de a creiona dispoziția în care am început să scriu”. „Din acel moment am avut senzația aflării filonului meu poetic, a unei inspirații poetice durabile (...)” mărturisește poeta în acest cuvânt înainte revelator.
                        Opera poetică a Simonei-Grazia Dima este, în peisajul poetic asemnea unui copac din câmpie, ca să folosim un titlu binecunoscut. Are acea singularitate, acel curaj de a fi diferit, de a face notă, nu discordantă ci particualră, fără a căuta această singularizare ci urmând cu fidelitate îndemnul nosce te ipsum și crezând cu tărie că aceasta este singura cale pentru aflarea, cultivarea și exprimarea propriei voci în poezie.
                        Iar această voce ne poartă acum, odată cu această antologie, într-o rafinată călătorie în petalele trandafirului, al cărui nume, poeta nu ni-l dezvăluie, pentru a nu strivi corola. Este interesantă și deschide multiple posibilități de intrepretare, această privire retrospectivă asupra propriei opere poetice, asupra sinelui poetic, sub îndrumarea grea de simboluri a titlului. Sub îndrumarea poeziei, călătoria nu mai este una spinoasă ci o lunecare lină printre poemele parfumate de înțelesuri ale volumului. „Ce dar! Un trandafir/ îi fremăta în brațe./ Când inima-i bătu,/ pulsul îmi răsturnă aproape marea. Un cal alb, înspumat,/ cu ochi de safir ațintiți spre mine/ iute mă luă în spate și-mi arătă/ seminții/ freamătul pliat în pământuri,/ de la facerea lumii. /(...)/ Frunză pe apa emoției, priveam/ continente de neamuri, ce parcă/ mi se dăruiau, cu hieroglifa lor cu tot./ (...)/ Brusc, m-am simțit lângă inimă iar,/ o auzeam cum bate, și-atunci am știut:/ călătoria mea fusese doar pauza/ dintre două bătăi, un simplu suflu/ din marele dar. Nu se sfârșise. În brațele ei,/ trandairul înflorea senin, râdea,/ se deschidea mai departe din mare.”
                       Simona-Grazia Dima construiește o mitologie proprie, iar aceasta nu se limitează doar la cea manifest asumată și despre care poeta vorbește în confesiunea care deschide volumul „( ...) am plăsmuit mitologia ființelor mici, pe care simt nevoia să le definesc în continuare, spre a le feri de vulgarizarea căreia îi pot cădea (i-au și căzut uneori) pradă. Căci ființele mici (...) figurează stratul etern creator, temelia inerentă manifestării, existenței generice, (...)”. Întâlnim în „Călătoria în petalele trandafirului” mitologia ființelor mici, dar și o mitologie a deșertului, o mitologie a lumii și a arborelui lumii, a timpului, a istoriei,  mitologie cu Abstrus și Etrusc sau noaptea romană, Muntele, Pasărea sau Eroul dar, mai presus de toate, întâlnim o mitologie solară, delicat transfigurate de mistică, o luxuriantă tapiserie trudită cu migală, în fir de aur și purpură, de o frumusețe luminoasă, clară, dar neepatantă, sub care abia bănuim firele, asemenea unui sistem radicular vast, de profunzimi nebănuite, alcătuind, în dansul său, o altă poveste de lumini și umbre.
                         Aidoma adevăraților creatori, poeta vede enorm și simte monstruos. Fie că privirea fuge pe firul timpului, al istoriei, al mitului, fie că alunecă în cotidianul, de multe ori dezarmant,aceasta nu ocolește  asperitățile și stridențele, ele nu sunt trecute cu vederea, nu sunt cosmetizate. Cu toate acestea, ele nu ating încrederea, optimismul, speranța ce emană din poezie. Lirica Simonei-Grazia Dima este topită în chihlimbar. O întreagă mitologie solară se deschide în poemele sale. Călătoria omului, a umanității, pare să ne spună poeta, începe în abisurile înghețate ale oceanului spre a nu conteni urcușul până în vărful cel mai înalt, cel mai aproape de soare, spre a se scălda în lumina lui. Călătoria în petalele trandafirului este această călătorie lăuntrică, transfigurată în poezie, acest cântec al speranței triumfătoare, al credinței de neclintitit că totul este așa cum trebuie să fie și că, la capătul călătoriei, cu adevărat, totul va fi bine. Poate de aceea totul este aureolat în poezia sa. Lucrurile, mărunte sau magnifice, adăpostite în „golful de lumină” al poeziei,  au propria lumină interioară iar pe de-asupra se îmbracă în scânteieri aurii. Ca pentru un banchet divin, poemele și lumile ce trăiesc în ele sunt blânde alcătuiri de faguri, bijuterii delicate din sclipiri de miere.  Împletirea aceasta între dantela de aur și realitatea feroce dau echilibru și viață volumului, învățându-ne că „floarea și tigrul sunt totuna”.                                                        
                           
                            

                          Image result for calatoria in petalele trandafirului

miercuri, 19 octombrie 2016

Nicoleta Milea - Umbra lui Midas

 
Dragi prieteni,
În Colecția Arca a Editurii NEUMA
va apărea în curând volumul
”Umbra lui Midas”
poeme de Nicoleta Milea
cu o prefață de Horia Gârbea
 
     

                             

miercuri, 21 septembrie 2016

Denisa Duran - Învelit în propriul corp

                                 Cronică nouă! De citit în numărul 8/2016 al  Revistei Luceafărul de Dimineață  sau mai jos:

Image result for denisa duran invelit in propriul trup


                                                                                         Sevraj

                           Denisa Duran s-a născut pe 22 august 1980 la Rădăuți. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și un master interdisciplinar la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul aceleiași universități, cu o teză despre sound poetry, coordonată de Sorin Alexandrescu. A debutat cu volumul Pufos și mecanic (Vinea. 2003), pentru care a primit Premiul de debut al Asociației Scriitorilor din București, urmat de Omul de unică folosință/ Sisposable People (Galway Print, Irlanda, 2009), Sunt încă tânără (Tracus Arte, 2012) și Dorm, dar stau cu tine (Charmides, 2014) considerat un volum experimental. Primele trei cărți au fost semnate cu numele Denisa Mirena Pișcu. Împreună cu artistul austriac Bruno Pisek, a realizat lucrarea radiofonică Bucharest nowadays is beautiful, isn”t it?, difuzată la ORF – Kunstradio în 2015.                         
                            Învelit în propriul corp este cel de-al cincilea volum de poeme al Denisei Duran, volum apărut la Editura Cartea Românească, 2016. Iată confesiunea poetei: ”Am scris aici un volum despre mai multe feluri de iubire. O carte din care am scos poemul: ”(ne)liniștea pe care mi-o dai tu/ e (ne)liniștea pe care mi-o dai tu”. Continua izbire de marginile corpului – în care ne ascundem - și de marginile minții – în care evadăm. O matrioșcă – păpușă cu mai multe suflete ce se înghit unele pe altele și se țin la adăpost. O matrioșcă încercând să rămână întreagă.” Cele două motto-uri ale volumului circumscriu același centru de interes: ”A iubit atât de intens încât la moartea lui a lăsat două trupuri.”(Ion Mircea) precum și ”(...) Corpul lui de-asupra corpului meu levitează la un centimetru distanță/ Și această lipsă de atingere păstrează vie. Dorința” (Floarea Țuțuianu).  Despre aceeași temă predilectă a poetei amintește și Al. Cistelecan pe coperta IV a volumului: ”Denisa Duran (ex-Pișcu) și-a făcut mereu, încă de la debutul cu Pufos și mecanic, investigații corporale, chiar dacă tema corporală nu părea una centrală (...). Încetul cu încetul peripeția corporală a devenit oarecum peripeția biografică decisivă (...).” Această temă a corpului o găsim însă ca fiind mai mult decât o istorie a corpului și a sufletului... aferent. Corpul devenit, iată, mediu și în același timp limbaj predilect de expresie a angoasei, a obsesiei schizoide, este și (porta)voce lirică, o foarte delicată sugestie experimentală: corpul ca pretext și text al poeziei, corpul învelit în corp, cele două corpuri ale iubiților și, mai cu seamă, cel de-al trei-lea corp, al sentimentului de iubire dintre cei doi, prezență permanentă în text, dar o prezență fie subtilă, abia simțită fie apăsătoare, după cum permite jocul de lumini și umbre al poemelor. Astfel, pentru Denisa Duran poezia devine limbaj al corpului, expresia căpătând, așa cum am arătat, noi semnificații. Între corpul iubitei și corpul iubitului, ”la un centimetru distanță” levitează iubirea cu trupul său diafan, aerat și fluid în același timp, care curge printre degetele amintirii și care, împrăștiat în infinitul amintirii de cataclismul eșecului este căutat cu ajutorul poeziei, pentru ca, așa ca în vechi mituri, bucată cu bucată, alipite liric, să reîntregească trupul iubirii, cu speranța că dorul, durerea, dorința au, cumulate, o voce destul de puternică pentru a rechema la viață o iubire pierdută. În fapt, această voce convertită în poezie este menită să insufle o nouă viață, binecuvântată sau damnată cu o formă de eternitate, cea lirică.  Itinerariile acestei peregrinări sunt, desigur, interioare. Amintirea, emoția, senzația sunt notate cu minuție în poemele - fișe clinice. Acestea, împreună cu secundele/ orele/ zilele postapocaliptice, apocalips fiind în acest univers ratarea iubirii, sunt supuse unei evaluări riguroase. Ele înseriază, pe lângă mai multe feluri de iubire și contrapunctul coagulat în mai multe feluri de durere. Poeta fluidizează pierderea iubirii ca sevraj captat în picături lirice reinterpretând clasicul haiku. Fiecare poem este simultan boală și remediu, respirația și pauza dintre respirații, în speranța unei izbăviri, oricare ar fi aceea. Este aici o gimnastică a sufletului între autoscopie și alegorie, trezind empatia cititorului către temele esențiale, pivotante, ale literaturii (Eros, Thanatos) obiectivate într-o manieră personală, interioară, garantând o voce distinctă din care se coagulează un univers guvernat de o mitologie proprie în care cititorul are libertatea de a explora nestingherit această poveste de iubire revelată fără emfază. Denisa Duran face poezie din mica istorie, dintr-o altă poveste de dragoste. A câtea de la începutul umanității oare? Dorul, durerea, dorința sunt trasoare ce luminează înaintarea prin curțile interioare ale sufletului îndrăgostit, ale sufletului pustiit așa ca prin labirintul unui refugiu postapocaliptic: iată femeia, pare să spună punctul final al periplului. Denisa Duran nu adâncește vechi meditații asupra iubirii, a vieții, a omului, nu accentuează sensuri sau răspunsuri ci aduce în poezia sa prospețimea începutului primei întrebări, emoția primordială a unui Big-Bang personal, adevărul că odată cu fiece om se naște o lume, lumea și cu fiece iubire sfârșită și lumea se face țăndări și odată cu ea și trupul diafan al iubirii, căci dacă dragoste nu e, nimic nu e... Și rămân rănile, iar acestea sunt expuse cu discreție și sfială,  livrate ca eliberare, ca o ruptură în serialitatea dureroasă a amintirii fișate în poemele inventar, atent concentrate și limpezite: ”Sângele mi se usucă în vene, un praf moale, inofensiv,/ lovindu-se de pereții vaselor/ la orice mișcare - / o plantă uscată într-un plic de ceai, // Ca un cub Rubik ămi răsucesc mintea/ pe toate părțile./ Nimic nu mai funcționează în mine – numai eu,/ aceeași mereu.” (Ca un cub Rubik îmi răsucesc mintea)
                          ”Învelit în propriul corp”, cea mai recentă carte a Denisei Duran propune o călătorie prin interstițiile durerii, acolo unde poemele dansează cu o matissiană fluiditate (cu o expresie a lui Dan Hăulică) pe linia subțire dintre gestiunea dependeței de iubirea pierdută și îndelungatul travaliu al dezvrăjirii acesteia, dintre recuperarea unei libertăți necăutate și abandonarea în patima iubirii, din această ambiguitate născânduse tensiunea incandescentă care irigă corpul poemelor impresionând lirica acestora asemenea substanței fotosensibile.






duminică, 4 septembrie 2016

Premiul ”Liviu Rebreanu” pentru romanul ”Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună” de Horia Gârbea

Dragi prieteni,

Romanul ”Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună” de Horia Gârbea, (cea mai recentă carte apărută la Editura NEUMA), a fost distins cu Premiul Liviu Rebreanu pentru proză în cadrul Salonului Internațional de Carte - Bookfest Chișinău, ediția XXV-a. Premiul a fost acordat de ICR Chișinău. Locul înmânării Premiului a fost Congresul Eminescologilor de la Academia Republicii Moldova.
Felicitări domnului Horia Gârbea!



                                           Foto credit: Horia Gârbea

                                           Foto credit: Horia Gârbea




miercuri, 31 august 2016

De Ziua Limbii Române

                               Astăzi este Ziua Limbii Române. La Mulți Ani!
                               Pentru mulți sună desuet și patetic, dar, cu adevărat, limba noastră-i o comoară... Să o slujim fiecare cum putem mai bine, acolo unde suntem și prin tot ceea ce facem.
                               Tot astăzi,

”La 25 de ani de la independența Republicii Moldova, Salonul de Carte Bookfest se extinde în afara granițelor și organizează la Chișinău, între 31 august și 4 septembrie, prima sa ediție pe celălalt mal al Prutului. Institutul Cultural Român și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”sunt, împreună cu Ministerul Culturii din Republica Moldova, principalii susținători ai acestui eveniment, care va debuta pe 31 august (când la Chișinău se serbează Ziua Limbii Române). Astfel, timp de cinci zile, editorii din România și Republica Moldova vor transforma pavilionul central al Centrului Internaţional de Expoziţii Moldexpo din Chișinău într-un spațiu comun al limbii române iar cartea va fi un liant și suport al identității culturale românești.
Vizitatorii Bookfest Chișinău vor fi așteptați cu o ofertă de peste 50.000 de volume din cele mai variate domenii, la cele mai avantajoase prețuri.
La fel ca la toate edițiile Bookfest, accesul publicului va fi gratuit atât în cadrul Salonului de Carte cât și în cadrul evenimentelor conexe.
Programul zilnic de vizitare va fi de la 10:00 la 20:00.”




vineri, 26 august 2016

Horia Gârbea - Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună

În Colecția Oberon a Editurii NEUMA a apărut romanul

 ”Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din lună”

de Horia Gârbea

cu ilustrații de Laura Poantă.

Romanul va avea prima prezentare publică la prima ediție a


la începutul lunii septembrie.





Teodor Dună - Obiecte umane

                            Cronică nouă! De citit în numărul 7 / 2016 al  Revistei Luceafărul de Dimineață  sau mai jos:

A fi sau a nu fi Golem

        Andrea Hedeş

Teodor Dună (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. A publicat volumele: trenul de treişunu februarie, Editura Vinea (2002, Premiul Naţional pentru Debut „Mihai Eminescu“, Botoşani, 2003), catafazii, Editura Vinea (2005), de-a viul, Editura Cartea Româneacă (2010), şi der larm des fleisches, Edition Solitude, Germania (2012). Grupaje din poemele sale au fost traduse în franceză, engleză, suedeză, bulgară, maghiară, spaniolă.
Imaginea de pe coperta cărţii este o metaforă a acestui volum: Mână stângă uriaşă ţinând o bucată de pânză (autor anonim, secolul I, Muzeul Rodin, Paris, foto autor, din arhiva personală). Despre trăirea cu stângăcie a vieţii, a unei vieţi fără sens, fără scop, fără rost, demachiate de iluzii, nu o magnifică tapiţerie migălită în fir de aur şi purpură, în care fiecare pas al acului îşi are logica transcendentă, ci o bucată de pânză, (aproape) strânsă în pumn, pe care banalitatea, anonimitatea care decupează, iată, acest obiect uman, din logica firii, departe de a anula/anihila, nu fac decât să înnobileze acest gest aparent neînsemnat dar plin de înţelesuri la nivelul sufletelor şi lucrurilor „mici“, exilate din binecuvântarea normalităţii într-o lume întoarsă pe dos, o lume a derizoriului, nu se ştie de ce, nu se ştie cum...
Omul de zăpadă este un film de animaţie care prezintă o poveste de Crăciun. Punctul său culminant este zborul, pe acordurile melodiei Walking in the air, al unui copil şi al unui om de zăpadă, peste o lume minunată. În fapt, un zbor al visului, al speranţei, al frumuseţii, al inocenţei peste o lume bine rostuită, într-un ceas magic, în care totul este posibil. În acest volum, poetul îşi duce cititorul într-un zbor de-asupra lumii obiectelor umane, arătând, încifrând, descifrând trupuri lipsă, viaţa de sub unghii, spaţiile amneziilor, istoria mâinilor, trupuşorul. O iniţiere lirică într-un univers în care la început a fost Cuvântul lui Teodor Dună iar acesta plutea peste apele poeziei închegânduse în transfigurări veterotestamentare şi apocaliptice, ecleziastice sau canticum canticorum în cheie proprie, pe cont propriu. Poezia devine lecţie de chiromanţie, iar mâinile devin metaforă pentru poezie. Mâna ca simbol al umanului, al fiinţei, al rostului, caută să întoarcă, să înalţe, să redescopere verticalitatea, pentru a cunoaşte mângâierea care devine, în sine, axis mundi: „I. Să crezi într-o lume/ în care cele mai înalte fiinţe sunt degetele// şi să nu poţi înainta decât prin mângâiere/ în acest estuar al mâinilor// contururile lăsate de valuri de nisip/ continuă prelungile linii ale fericirii/ din palmele noastre// degetele sunt mai înalte decât casele pescarilor/ decât malurile de pământ galben// într-o lume în care înaintezi prin mângâiere/ îţi aminteşti: fericirea e doar o altă spaimă/ de care nu te mai temi -// apoi uiţi“ (IV Istoria mâinilor)
Şi totuşi, mângâierea este preludiu al iubirii care nu salvează, nu mântuie, nu aduce rost şi echilibru: „(...) e doar o mică victorie/ al cărei înţeles oricum îl vom pierde// şi atunci am ştiut/ că trecutul va începe în curând ai plâns/ aşa cum plâng îmblânzitoarele/ de insule – deschizând larg ferestrele// te-am luat în braţe de parcă te-aş fi ridicat/ dintr-o mlaştină rece// apoi mirarea ta că apa/ nu-şi păstrează decât rareori/ morţii – acest fel de-a fi al mării pe care cândva/ îl vom înţelege“ (Istoria mâinilor).  Moartea şi învierea sunt, la rândul lor, imperfecte: „nu ne-a prins deloc bine învierea asta, trupuşorule./ când cu toţii râd şi se veselesc/ în trupurile lor proaspete, sub ploaia de lumină/ aurie, pe noi ne-a prins puţin unul/ lângă altul, trupuşorule, aşa, la o jumate de metru/ unul de altul ne-a prins învierea asta.“ (potrivnica înviere). Zborul relevă mai mult decât o lume dezvrăjită. Este o lume postapocaliptică, în care omul, departe de a-şi trăi împlinirea ca fiinţă, a involuat la stadiul de obiect trăit de viaţă într-un univers gri: „V. în parcurile noastre sunt tobogane şi leagăne/ au adus o poză foarte mare şi au pus-o pe jos/ poza semăna puţin cu ploile albastre/ au pus tăbliţe pe care scria „lac“/ şi apoi au scris că avem voie să ne plimbăm pe lac/ şi chiar suntem rugaţi să/ mergem pe apa lui// ne-am uitat înăuntru puseseră beculeţe/ pictaseră peşti/ ne-au zis mergeţi fără grijă nu veţi cădea/ noi nu ştiam ce poate însemna asta“ (III Spaţiile amneziei).
 Obiectele umane, reduse la o stare de anestezie a spiritului, pendulează între forma umană şi fiinţa redusă la stadiul de obiect: „uneori se greşeşte puţin/ se pune prea mult magnet atunci îi vedem/ pe unii dintre noi lipiţi de stâlpii de iluminat/ de carcasele de fier uneori îi iau repede de acolo/ alteori îi lasă mai mult//  am văzut un om lipit de un şurub/ încercând un timp să se ridice apoi a uitat/ ce vrea a rămas acolo 10 minute era anunţată o plaie/ albastră la marginea parcului/ am lecat repede// a doua zi am trecut pe lângă acel şurub// o vreme ne-am uitat la puţină carne“ (Spaţiile amneziei).  O existenţă coşmarescă a acestor hibride forme de existenţă este notată cu minuţie, într-o cronică postmodernă, esenţializată punctând, pas cu pas, vărsarea de oameni, margini dispărute, sufletele obiectelor, lucrurile mici, trupul lipsă, tărâmul kauf... Cronicar, jurnalist de investigaţii,  psihanalist, scenograf, poetul realizează prin sondarea realităţii, a cotidianului un joc liric capabil de fuziune cu mitul, cu transcendentul în punctul de întâlnire erupând poezia sa, cum s-a mai spus, suprarealistă, fixându-şi formele în această lume pe care o contemplă din interiorul şi din afara ei deopotrivă, cu implicare şi detaşare, privind în oglindă şi păşind în lumea de dincolo de ea. Lumea aceasta devine ea însăşi un obiect purtând în sine obiectele umane, îndreptându-se, mecanic, pe un traseu lipsit de orizont. Un Golem „construit“ de cine şi în ce scop?  Care poate fi destinul său? Poate fi dragostea salvatoare, eliberatoare? Poate întoarce ea lumina, spiritul pierdute? Sau doar marea trecere, ori, şi mai bine, clipa reînsufleţirii ar putea reda oare demnitatea de a fi, de a avea un rost?                
Dintre multele întrebări pe care Teodor Dună le ascunde în obiecte umane cu precădere una împresoară cititorul: a fi sau a nu fi Golem?

Image result for teodor duna obiecte umane

sâmbătă, 20 august 2016

Alte ecouri

                             Alte ecouri ale lansării de carte a poetului Eugen Barz, volumul de debut Cinematograful singurătății, Colecția Ipostaze a Editurii NEUMA, Cluj, 2016:

                             În  Ziarul LUMINA

http://ziarullumina.ro/edinte-in-protopopiatele-huedin-si-cluj-ii-114674.html

                             Pe site-ul  Radio RENAȘTEREA





Foto credit: site-ul Radio RENAȘTEREA 
http://radiorenasterea.ro/responsabilitatea-clericilor-dezbatuta-in-sedinta-protopopiatului-cluj-ii/

vineri, 19 august 2016

Ecouri după lansare

                         În Ziarul  RĂSUNETUL  :

Eveniment cultural la USR Cluj

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, a găzduit dublul eveniment prilejuit de lansarea cărţilor „Cinematograful singurătăţii” de Eugen Barz şi „Cântecele lui Huppy” de Horea Gârbea. Ambele volume au apărut la Editura Neuma din Cluj, manageriată de Adrea Hedeş.
Manifestarea a fost deschisă prin cuvântul criticului Irina Petraş, preşedinta Filialei Cluj a USR, care a salutat prezenţa invitaţilor, iar mai apoi Andrea Hedeş a preluat moderarea. Despre cartea de poezii „Cinematograful singurătăţii”, volumul de debut al lui Eugen Barz, au vorbit Ioan Pintea, directorul Biblitecii Judeţene Bistriţa-Năsăud, Andrei Moldovan – preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, Menuţ Maximinian-director ziarul Răsunetul şi Horea Gârbea, prefaţatorul cărţii, evidenţiind faptul că autorul îşi creează propria traiectorie interpretând în deplină libertate intervalul dintre cer şi pământ, iar prezenţa luminii şi a îngerilor în poezia sa nu fac decât să-i dea o culoare aparte. Apoi, Eugen Barz a lecturat câteva dintre poeziile lui în aplauzele spectatorilor. Eugen Barz este preot ortodox la Madrid.
Partea a doua a constituit-o lansarea volumului „Cântecele lui Huppy”, ce constituie debutul în literatura pentru copii al lui Horea Gârbea, care a şi recitat, cu veleităţi de actor, din poemele sale. Volumul dedicat de către Horia Gârbea fiului său Huppy (Tudor) cuprinde poezii compuse special pentru acesta. Cartea se bucură de o prezentare grafică de excepție, full color, cu ilustrații realizate de talentata ilustratoare dr Laura Poantă.
Horia Gârbea este doctor în inginerie şi membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor. A publicat 23 de volume de literatură, obţinând numeroase premii literare. A susținut și susține rubrici permanente în reviste literare naționale (România liberă, Luceafărul, Cuvântul, Ziarul financiar, Săptămîna financiară etc.), și la publicații teatrale ca Scena, Drama.
Dintre cei prezenţi la eveniment îi amintim pe Adrian Popescu – directorul revistei „Steaua”, Horea Bădescu, dar şi conjudeţenii Zorin Diaconescu, Cornel Cotuţiu, Aurel Podaru şi părintele Ioan Aurel Rus. Un moment important a fost cel oferit de tenorul Lucian Petrean, şi el originar de pe meleagurile noastre.
A fost o întâlnire frumoasă, atât autorii cât şi editorul meritând felicitări.

http://www.rasunetul.ro/eveniment-cultural-la-usr-cluj


     Le mulțumesc pentru prezența la evenimentul dublei lansări de carte NEUMA: domnului profesor Mircea Muthu, regizorului Alex Mazilu, criticului literar Vasile Vidican, scriitorului și jurnalistului Eugen Cojocaru!

luni, 8 august 2016

Cinematograful singurătății de Eugen Barz și Cântecele lui Huppy de Horia Gârbea lansate la Cluj

                    Editura NEUMA vă invită la evenimentul lansării cărților ”Cinematograful singurătății”, poezii de Eugen Barz și ”Cântecele lui Huppy” poezii de Horia Gârbea cu ilustrații de Laura Poantă.
                    Dubla lansare de carte va avea loc marți, 9 august 2016, ora 18, la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Strada Universității numărul 1.
                   
                Eugen Barz s‑a născut la Săliştea Nouă, Cluj, în anul 1959. Este preot ortodox, a fost protopop al Călăraşiului. A debutat în revista Luceafărul de dimineaţă în anul 2010, iar editorial în volumul colectiv Poetic@ al Cenaclului Literar Lira 21. A colaborat cu versuri şi proză la mai multe publicaţii din România şi Spania. Din iarna lui 2011 locuieşte la Madrid, unde activează ca preot paroh al unei comunităţi de români.

              ”Cinematograful singurătății” este volumul de debut al poetului Eugen Barz, volum publicat în Colecția Ipostaze (poezie română contemporană) a Editurii NEUMA și prefațat de Horia Gârbea.
                                Fluturii orbi
Fluturii orbi 
şi‑au întins 
cortul
peste noi, 
nici o tristeţe 
nu ne mai 
impresionează

Absurdul nu va trebui 
să mai aştepte în oglindă,
vei înţelege de ce.

Orice asemănare 
cu mine 
e ca o tandreţe împinsă
spre eşafod.

                Eugen Barz

Din volumul Cinematograful singurătății
Editura NEUMA”



”Deşi Eugen Barz e impulsiv, dinamic, mînat de o nelinişte de altfel fertilă, poezia ni‑l arată în latura sa meditativă, blîndă, chiar dacă nu senină întotdeauna. Poet deprins cu filosofia şi teologia, de o vastă cultură mistică şi laică, el asimilează şi combină omenescul şi livrescul, oferind sinteze limpezi, lapidare, interiorizate, zgîrcite în cuvinte mari. El doreşte şi cere să se aprindă luminile în toate opaiţele. Conştiinţa culpei şi smerenia nu‑i sînt străine şi nu le neagă. Încearcă însă a le transcende  prin raţiune, dar şi prin fervoarea iubirii de Dumnezeu.
  Certific naşterea sărbătorească a mîinii poetului, la care însuşi se referă, şi certitudinea că o altă mînă stă deasupra ei îndrumîndu‑i scrisul. Editura Neuma îşi trece în cont un debut de zile mari: mult pregătit, bine chibzuit şi care se cuvine celebrat, fără nicio rezervă.” Horia Gârbea

„Cartea are unitate, consistență și un farmec aproape păgân, deși este drapată în faldurile bibliografiei sacre…” Dan-Silviu Boerescu

Eugen Barz scrie poezie fără nici un fel de inhibiţie clericală. Ştie prea bine, ca orice poet adevărat, că poezia este o îndeletnicire aparte. Temerară. Aş asemăna poezia sa cu zborul aeroplanelor uşoare şi performante care, eliberate de la sol, îşi creează propria traiectorie, „interpretând” în deplină libertate intervalul dintre cer şi pământ.” Ioan Pintea

”Cum poate fi caracterizată mai bine poesía lui Eugen Barz,  decât o face el însuşi într‑un poem din care mi‑am permis să scot spre edificare aceste versuri: „Absurdul nu va trebui/ să mai aştepte în oglindă,/ vei înţelege de ce.”
E vorba în cartea de faţă de o lirică introspectivă şi totodată  retrospectivă, poezía religioasă fiind ba discretă da directă adresată Divinului, poemele fiind o lungă, perpetuă autodefiniţie şi autodefinire a supremei credinţe.” Christian W. Schenk

        ”Dacă ar fi să mă spovedesc părintelui Barz, prilej unde minciuna, dar nici măcar jumătăţile de adevăr nu sunt îngăduite, aş mărturisi, fără să ezit, că este poet. Iar aceasta nu pentru că aş spune‑o eu, ci pentru că doar un om hăruit pentru/ cu/ de poezie poate scrie aşa: „orice asemănare/ cu mine/ e ca o tandreţe împinsă/ spre eşafod”.
Eu cred acestea: „Cinematograful singurătăţii” este o Carte, iar Eugen Barz este un Poet. Veniţi, poftiţi, citiţi să vă convingeţi!” Lucian Vasilescu

”Poezia este universală numai în măsura în care ajunge la un moment dat să‑şi depăşească propriile limite, să străpungă barierele atemporalităţii stabilizându‑se în zona mentalului colectiv. Poezia adevărată însă nu are nevoie de niciun fel de definiţie, situare sau poziţionare generaţionistă. Am avut într‑un fel privilegiul, să citesc şi chiar să ascult poemele lui Eugen Barz din această carte în diferite ocazii şi de fiecare dată am spus cam acelaşi lucru: este o poezie adevărată care reuşeşte să iasă din încorsetarea aproape inevitabilă a mediului din care provine, amplificând cu fiecare capitol senzaţia de zbor, de înălţare. (...) Sunt deja nerăbdător să citesc următoarea carte a lui Eugen Barz care ‑ sunt aproape sigur ‑ va avea o voce proprie mult mai distinctă şi mai pregnantă decât în acest volum de debut. Cititorilor nu pot altceva să le spun, decât: Bun venit în lumea poeziei de bună calitate!” Gelu Vlașin











”Cântecele lui Huppy”, volum publicat în Colecția Puck a Editurii NEUMA, marchează debutul în literatura pentru copii al lui Horia Gârbea.

Volumul  dedicat de către Horia Gârbea fiului său Huppy (Tudor) cuprinde poezii compuse special pentru acesta. Cartea se bucură de o prezentare grafică de excepție, full color, cu ilustrații realizate de talentata ilustratoare dr Laura Poantă.

”HUPITER

Hupiter, Hupiter, vino acasă
Hupiter, Hupiter, să te găsesc!
Ceaţa e moale, bruma e deasă,
„Hupiter, Hupiter!” mâţe şoptesc.
Pe-acoperişuri toamna se lasă,
Printre tufişuri melcii foşnesc.
Vine o noapte ca o lumină,
Din norii galbeni plouă cu nuci,
Toamna e veche, ziua senină,
Mama natură plânge cu muci.
Hupiter, Hupiter, vino acasă
Hupiter, Hupiter, să te găsesc!
Stai lângă mine, stea unsuroasă...
„Hupiter, Hupiter!” mâţe şoptesc.

                      Horia Gârbea

Din volumul Cântecele lui Huppy
Editura NEUMA


                     Horia Gârbea s-a născut la 10 august 1962 în București. Este doctor în inginerie din
1999, cu o teză din domeniul fiabilității construcțiilor, cadru didactic la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din București din 1987. A publicat 8 volume cu caracter științific și didactic. În domeniul literar, a debutat în 1982 cu poezie. A fost membru al cenaclului Universitas, condus de criticul Mircea Martin. Din 2000 a fost secretar al sectiei de dramaturgie a Asociației Scriitorilor București. Apoi, din noiembrie 2003, secretar al Asociației Scriitorilor București, ales președinte al ASB în 2005. Membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor din 2005.
                   După revoluția din 1989 a avut o activitate intensă de publicist și autor de literatură. A publicat poezie, proză, teatru, critică literară si teatrală, eseuri, în total 12 piese reprezentate în țară precum și în Anglia și Franța. A tradus în română și a adaptat pentru scenă 16 piese de Jacques Copi, Pierre Corneille, S.I.Witkiewicz, Fernando Arrabal, A.P.Cehov, N. Machiavelli, Dario Fo, Tennessee Williams, Marivaux etc. A publicat 23 de volume de literatură, obâinând numeroase premii literare. Romanul Căderea Bastiliei a fost distins cu trei premii naționale în 1998. A susținut și susține rubrici permanente în reviste literare naționale (Luceafărul, Cuvântul, Ziarul financiar, Săptămîna financiară etc.), și la publicații teatrale ca Scena, Drama. A fost titularul rubricii săptămînale de bridge din Ziarul financiar din 2003 pînă în 2008. A publicat numeroase alte articole. A prezentat cîteva sute de volume de literatură contemporană în articole, unele grupate ulterior în trei volume. După 2010 face parte din echipa coordonată de George Volceanov pentru retraducerea integrală a operei lui Shakespeare. A tradus 9 piese de William Shakespeare, dintre care trei în colaborare, și numeroase sonete ale acestuia.
                   În 1998 a început să realizeze scenarii de filme si show-uri pentru televiziune la ProTV, apoi la Prima TV, National TV etc. A reprezentat România la festivaluri internaționale de literatura si teatru. A realizat doua cicluri de emisiuni la TVR Cultural (2002-2004). A fost dramaturgul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești și a reprezentat România la festivaluri internaționale de literatură.

Volume publicate: 1993 Doamna Bovary sînt ceilalți - texte pentru teatru - Editura Phoenix, 1993 Mephisto - texte pentru teatru - Ed. Phoenix, 1996 Text biografic - poezie - Ed.Pantheon, 1996 Proba cu martori - poezie - Cartea Românească și ASB, 1997 Misterele Bucureștilor - proză scurtă - Cartea Românească, 1998 Căderea Bastiliei - roman - Editura Allfa (ed. a II-a Ed. Corint), 1998 Cine l-a ucis pe Marx? text pentru teatru Biblioteca București editata de Asociația Scriitorilor București și Editura Eminescu, 1999 Decembrie, în direct, texte pentru teatru, Editura All, 2001 Cine l-a ucis pe Marx?, teatru, Editura Vinea, 2001 Enigme în orașul nostru, proza scurta, Ed.Fundatiei Pro, 2002 Rață cu portocale, publicistica, Ed.Premier, 2003 Vacanță în infern , critică, Ed. Carte de Suflet, 2003 Creșterea iguanelor de casă, poezie, Ed. Vinea, 2003 Vacanță în infern , critică, vol II – Editura Muzeului Literaturii,  2004 Hotel Cervantes, teatru – Uniunea Scriitorilor din România, 2004 Drumul spre Nghe An – jurnalistica, in colaborare Ed. MLR, 2005 Arte parțiale- critică, – Editura Muzeului Literaturii Române și ASB, 2005 Bridge în 41 de povestiri vesele - Ed. Tritonic, 2006 Crime la Elsinore, roman - Ed. Cartea Românească, 2007 Divorț în direct teatru - Ed. Palimpsest, 2008 Trecute vieți de fanți și de birlici - Viața și, uneori, opera personajelor - Ed. Cartea Românească, (Ed. a II-a adăugită, eLiteratura 2014), 2010 Fratele mai deștept al lui Kalasnikov - Ed. Limes, 2010 Azerbaijan - The Living Flame (bilingv, versiune engleza de Elena Nistor)- Ed. Top Forum, 2011 Pantera sus, pe clavecin, poezie - Ed. Tracus Arte, 2012 Trecutul e o sărbătoare, poezie - Ed. Tracus Arte, 2016 Cântelele lui Huppy, poezie pentru copii - Ed. Neuma